Christus Mundi
.... niciodata in vremea adolescentei mele nu am crezut macar o clipa ca voi deveni un credincios,... de fapt daca stau bine sa ma gandesc, nu am avut nici cea mai vaga idee despre cum as fi eu ca un "cel care crede",... am avut intodeauna in minte cliseul acelor oameni simpli, cei mai multi dintre ei, oameni obisnuiti, neaosi,... care se duc la biserica doar pentru ca asa au fost educati de parinti sau bunici, si nicidecum din propriile convingeri... Eu personal nu am intalnit pe vremea copilariei sau adolescentei mele pe cineva care sa se vada vadit, ca practica de enorias sau macar de credincios nepracticant, ii vine dintr-o convingere talmacita interior prin propriile filtre si intelegeri. Este acel sentiment prin care observi, inaintat in varsta deja fiind, la pustanii de liceu care la fiecare tema care tine de divin vor schita un zambet sau chiar o grimasa pe chipul lor "batuti in cap sunt bezmeticii astia cu biserica lor cu tot..." Recunosc ca am fost in ac