Ce este mișcarea New Age?

 Expresia „New Age" a luat naștere în anii '70 și '80. A fost promovată de circulația revistei „New Age Journal" și a unei cărți scrisă de Mark Satin, numită New Age Politics (Politica New Age, n.tr.). Bestsellerul lui Marilyn Ferguson Aquarian Conspiracy a fost o prezentare a agendei sociale și a viziunii politice a mișcării New Age. Scrierile lui Ferguson au dobândit statutul de scriptură neoficială a mișcării. Așa cum a scris Russel Chandler, un scriitor pentru Los Angeles Times, în Understanding The New Age (Să înțelegem New Age, n.tr.): „Dacă Ferguson a scris «Biblia» New Age, Shirley MacLaine e preoteasa."


Cartea lui Shirley MacLaine Out On a Limb (În zona de risc, n.tr.) relatează convertirea ei șovăitoare la credința New Age. Această carte descrie călătoriile ei, studiile, incluzând dimensiuni de genul science fiction, călătorii în afara trupului, contact cu ființe extraterestre, „canalizare în transă" (spiritism) și un „tur ghidat" în lumea nevăzută. Cea de-a doua carte a lui MacLaine, Dancing in the Light (Dansul în lumină, n.tr.), ne povestește despre cum a ajuns în lumea yoga, a reîncarnării, a puterii cristalului, a mantrei hinduse și a reamintirii experiențelor din viața trecută, mediate prin acupunctură. Ghidurile ei în lumea spiritelor au informat-o că fiecare individ e dumnezeu și a dat mai departe „cunoașterea" că ființa umană e nelimitată. Trebuie doar să realizeze acest lucru. (Chandler, pag. 6-2)

Gândirea New Age își are rădăcinile, prin urmare, în misticismul estic, care evită mintea. Există un nou organ al percepției – al treilea ochi – care dă lumină spirituală. Trebuie să ajungi la „sinele fizic" antrenându-ți sinele să ignore mesajele din partea minții sau să vadă că mintea dobândește de fapt „o conștientizare cosmică". Mintea poate crea realitate.

În cartea lui Walking through the Darkness (Umblare în întuneric, n.tr.), Neil Anderson scrie următoarele cu privire la mișcarea New Age: „Mișcarea New Age nu e văzută ca o religie, ci ca un nou fel de a gândi și de a înțelege realitatea. E foarte atractivă pentru omul natural care a ajuns deziluzionat de religia organizată și de raționalismul vestic. Acesta dorește realitate spirituală, dar nu vrea să renunțe la materialism, să-și înfrunte propriile probleme morale sau să vină sub autoritate." (pag. 22) Anderson continuă să sumarizeze gândirea New Age (pag. 22-24) după cum urmează:

(1) E monism. Credința că totul e una și unul e totul. Istoria nu constă din povestea căderii omenirii în păcat și restaurarea ei prin harul salvator al lui Dumnezeu, ci din căderea omenirii în ignoranță și avansarea ei treptată către iluminare.

(2) Totul e Dumnezeu. Dacă totul e una, inclusiv Dumnezeu, atunci se poate ajunge la concluzia că totul e Dumnezeu. Acesta e panteism – copacii, melcii, cărțile și oamenii au toate aceeași esență divină. Un Dumnezeu personal care S-a revelat pe Sine în Biblie și în Isus Cristos e cu totul respins. Devreme ce Dumnezeu e impersonal, adeptul New Age nu trebuie să-L slujească pe Dumnezeu. Dumnezeu e „ceva", nu un „cineva".

(3) Există o schimbare în conștientizare. Dacă suntem Dumnezeu, trebuie să știm că suntem Dumnezeu. Trebuie să devenim conștienți la nivel cosmic, iluminați sau conectați la conștiența cosmică. Cine atinge această stare de iluminare va spune că este „născut din nou" – o copie contrafăcută a convertirii biblice. Esențialul nu e dacă credem sau medităm, ci pe cine credem și la ce medităm. Cristos e realitatea adevărată, personală, obiectivă, și a spus că El este Calea, Adevărul și Viața și nimeni nu vine la Tatăl decât prin El (Ioan 14.6).

(4) Suntem învățați un optimism evolutiv cosmic. O Nouă Eră vine. Va exista o nouă ordine mondială, un guvern nou al lumii. Gânditorii New Age cred că în cele din urmă va exista o unificare progresivă a conștienței mondiale. Aceasta, potrivit Bibliei, este o împărăție contrafăcută condusă de Satan însuși. Cristos are adevărata Împărăție și, într-o zi, va conduce lumea cu pace pentru toți cei care Îl primesc ca Salvator și Împărat (Apocalipsa 5.13).

(5) Adepții New Age își creează propria lor realitate. Ei cred că pot crea realitatea prin ceea ce cred și, schimbând ceea ce cred, pot schimba realitatea. Toate granițele morale au fost șterse. Nu există absoluturi, pentru că nu există distincție între bine și rău. Nimic nu constituie realitate până când cineva nu spune că este realitate sau spune că e adevărat. Dacă omul finit poate crea adevăr, suntem într-o situație disperată în societatea noastră. Dacă nu există absoluturi eterne din partea veșnicului Dumnezeu, omul în cele din urmă se va autodistruge.

(6) Adepții New Age vin în contact cu împărăția întunericului. Faptul că numesc mediumul „canalizator" și demonul „spirit călăuzitor" nu schimbă cu nimic ceea ce sunt de fapt. Aceasta este împărăția întunericului, al cărei conducător este Satan. Cei implicați în acest fel de activitate sunt în contact cu o lume care este cu totul opusă Dumnezeului biblic care ni S-a revelat în Persoana lui Isus Cristos, care l-a înfrânt pe Satan (Matei 4.1-11, Coloseni 2.15, Evrei 2.14-18).

Mișcarea New Age e o religie contrafăcută care apelează la simțămintele indivizilor, îndrumându-i să creadă că sunt Dumnezeu și își pot îmbunătăți viața prin propria persoană. Realitatea este că ne naștem, creștem, trăim o vreme pe pământ, apoi murim. Oamenii sunt finiți. Nu putem fi niciodată Dumnezeu. Avem nevoie de cineva mai mare decât noi care să ne poată da iertare și viață veșnică. Laudă Domnului pentru Dumnezeul-Om, Isus Cristos. Prin moartea și învierea Lui în trup a câștigat pentru noi lucrul de care avem nevoie disperată: iertarea din partea lui Dumnezeu, o viață plină de scop și rost aici și viață veșnică dincolo de mormânt. Nu rata să știi cine este Isus Cristos și ce a făcut pentru tine. Citește Ioan capitolul 3. Roagă-L pe Isus Cristos să fie Salvatorul tău. Viața ta va fi transformată și vei ști cine ești, de ce ești aici și unde mergi.

preluat - GotQuestions.org

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Rațiune sau Simțire

...

Nea profesoru' yoghinu