🤣🤣Text preluat: DUPĂ O DESPĂRȚIRE 😂😂 El ii trimite mesaj: "Ia zi făi trotineto, tu chear ai inpresia că numai găsesc ca tine, sau cum ? Decât pocnesc din degete și vine fetili ca guguștiucii la miez de pâine, ej nebună la cap? Hai, te pup, numai mă cauți deacuma, te treq de cotobârniță, că ești un capitol ânchis petru mine, hai te pup , asa di mila." (după o zi- el iar trimite mesaj) "Mai sunat cunva aseară?...că țeam șters număru și am văzut un apel cu un număr necunoscut. Eream la club cu doua gajici care dansa ca cadâna peste mine și ma făcut să uit de numele tău. Cum ziceai că te cheamă? :)) " (după 5 minute- alt mesaj) "Răspunde! Deci tu ai sunat?" (după 1 minut) "Poti să zici daca ai fost tu ca nu ma supar!" (alt minut) "Da de ce nu raspunzi? Pot să știu și eu?" (dupa 10 secunde) "Spune ceva!" (dupa 3 secunde) "Te rog zi ceva!" (imediat) "Zambilico răspundemi! Te iubesc nu pot trai fara tine! Zimi cev...
,,Zadarnic încercăm a îmbunătăţi lumea dacă, mai întâi ori concomitent, nu dăm toată atenţia îmbunătăţirii noastre lăuntrice: sufletului, caracterului, purtărilor noastre… Cu mincinoșii, cu șmecherii, cu oameni cu două fețe și două grăiri – nu poți alcătui ansambluri sociale viabile și în progres… cu lemne putrede și cu cărămizi defecte – nu poți ridica o casă temeinică… Tot astfel și cu indivizi corupți și subminați de ipocrizie, necinste, invidie… cu indivizi care-și găsesc supapa psihică și plăcerea supremă în a-și denunța semenii și a le pregăti curse și ambuscade și belele; și care-și practică în mod dezinvolt duplicitatea (n-au probleme) – nu poți spera altceva decât soarta castelului din cărți de joc când se deschide fereastra și le împrăștie vântul. Esențiale rămân curăția cugetului și libertatea lăuntrică; ele doar pot chezășui orice înnoire, orice realizare, atât în artă cât și în viața de obște. Să nu ne amăgim crezând că putem face abstracție din nive...
Fiecare suflet își poartă chipul care i se potrivește. Dacă nu și-l are de la început croit pe seama și făptura lui, singur și-l modelează, dinlăuntru în afară, încetul cu încetul. Nu e linie, nu e trăsătură cât de neînsemnată în figura unui om care să nu corespundă unui anume gest sufletesc. Mai întâi gura e modelată de mișcările și de căldura cugetării, de vorbele pe care le spune și mai ales de cele pe care nu le spune; apoi ochii, ochii care, învăluind formele de afară cu privirea sufletului care se uită prin ei, capătă, cu vremea, caracterul, expresia fundamentală, culoarea privirii, a undei acesteia de viață, încărcată de dragoste sau de ură, de bunătate sau de răutate, de lumină sau de întuneric, după cuprinsul adâncului din care pleacă. Și toată fața, cu liniile și cu mișcările ei, sfârșește astfel prin a fi opera firii noastre, a sentimentelor și gândurilor noastre. Alexandru Vlahuta
Comentarii
Trimiteți un comentariu