Eul

Dintr-un fel de stima-n ceilalti am uitat de al meu Eu,
Eu m-am scos din mine afara sa ma vad, sa-mi fiu eu mie
Propriul meu credul ateu.

Sa-nteleg macar pe mine, ce ii mana atat pe tonti
Sa isi scuipe afara totul, sa ramana goi si sluti?
Ce ii face sa se sece, sa isi dea din ei voit
Eul lor cadou primit?

Cat au fost ei de abili, ca in prima zi de viata
Sa isi puna ei in ei,
Tot ce acuma dintr-odata isi golesc pentru misei?

Uite asa incep sa vad,
Golul lor ramas acolo pregatit de un prapad
Se ocupa dintr-odata de micimea altor Ei
Care-n bezna lor lasata, se inchina altor zei.

Cum sa-ti lasi cutia goala, mai apoi voit umplut
De la altii randu-isi scuipa continutul ala mut?
Tot nimicul ce isi varsa, tu la tine sa primesti,
Ca pe noul plin din tine, si cu care ai sa falesti?

Si-o sa vrei cu noul Eu, spaima lumii sa te vezi
Cum cu noul Eu din tine tu sa spinteci, sa bravezi
Ca in tine sa-ti ocupe, tu naiv de ce-ai lasat
Altul se golea pe vremuri ca pe bunul de aruncat.

Ce e greu de inteles ca atunci cand te-ai nascut
Ti-a fost dat sa tii cu tine, Eul tau de neschimbat
Tot ce-ti trebuie cu tine pe rotundul asta plat?

Ca ti-e forma mai plapanda, ca esti stramb, cum esti facut?
Ce-i de vina continutul cu invelisul tau de lut?
Ce ai tu cu ce-i in tine, pus acolo sa nu pierzi,
Nici sa vinzi, ci doar sa porti
Pana moartea te va stinge dintre vii astia toti?

Ce te face sa iti joci, ce in lumea asta toata
Toti sacalii adunati, saltimbanci haini in gloata,
Nu iti vor putea atinge in veci, nici de vor dori vreodata?