Insanus est mundum

Am avut un moment in viata cand am simtit si am stiut ca a fi bun este preferabil. Spun asta pt ca in acel moment, mai mult ca niciodata, gandul ca lumea din jur poate fi diferentiata prin simplul cantar al binelui si raului era tot mai mai persistent in mintea mea… Probabil ca tuturor li se intampla acelasi lucru mai devreme sau mai tarziu,… nu stiu, insa pt mine un lucru e clar, fiecare dintre noi ar trebui sa-si puna intrebarea binelui si raului pt propria persoana, si mai apoi celor din jur. Omul in general tinde sa socoteasca lumea folosind propria masura si propriile referinte, cu alte cuvinte, fiecare dintre noi, sau cel putin majoritatea, vor trece peste propria evaluare,…practic multi dintre noi pleaca de la premiza ca ei sunt buni din “default”, ca nu au nevoie de vreun fel de examen sau de auto-cantarire ca mai apoi sa poata sa evalueze/sau nu, pe cei din jur. Am realizat tarziu ca foarte multi indivizi fac o confuzie, una e sa-ti fie tie bine, si alta e sa fi bun,… a spune “asa imi este mie bine” nu te situeaza in partea binelui si nici nu te face “cel bun”. Bineinteles ca foarte multi nici nu isi propun si nici nu si-au propus vreodata probabil sa fie cei buni,… pe acestia ii exclud, desi foarte multi dintre ei, daca ii intrebi ceva de genul “te consideri o persoana buna?” iti vor raspunde ca DA…, …. Nu imi propun sa fac un tratat sau o analiza amanuntita despre bunatatea si rautatea la om, probabil ca nici nu sunt persoana potrivita sa o fac, sau ar insemna sa tratez automat si vechile metehne ale omului, egoismul, lipsa modestiei, fandosul, ingamfarea…, ar fi prea mult, exista destule analize pe tema asta. Tot ce spun in textul asta vine de la un articol gasit intamplator pe net, un articol destul de ok in substanta lui, desi scris de o eleva de liceu, este un articol scris corect in esenta lui. Articolul trateaza exact aceeasi tema, bunatatea sau rautatea la oameni… Desi articolul este scris de o tanara adolescenta, are valente corecte, chiar ideale din punct de vedere educational, este pur si simplu un exemplu de a trata prin propria prisma cu masura corecta oamenii din jur, si am sa si citez un mic paragraf dupa care la finalul celor scrise de mine aici il voi posta in intregimea lui. 

„Omul cu adevărat bun este cel care ar fi putut fi rău, dar nu a fost”.

Ceea ce mi-a atras atentia cand am inceput sa citesc articolul a fost ideea ca oamenii aleg…, aceasta idee fiind nu demult tratata si de mine intr-un articol,… oamenii aleg,… daca cineva isi pune intrebarea de ce oamenii sunt rai sau buni, este pentru ca ei aleg… nu pt ca asa s-au nascut, sau pt ca au fost loviti de nu stiu ce boala, afectiune, necaz, napasta, pt ca sunt obligati de cineva sau de ceva anume, pt ca nu au de ales alta optiune… sau pt ca s-au nascut cu talentul asta de a fi bun sau rau… Desi laud cu inversunare cele scrise de adolescenta, ideea in sine, originala si corecta,… cu parere de rau ca nu pot sa ii explic face-to-face acestei admirabile tinere ca in teorie lucrurile stau exact asa cum descrie ea,… cu parere de rau, varsta ei nu o ajuta sa inteleaga cum este viata si lumea in realitate… Subscriu total cele scrise de ea cu un singur amendament, omiterea temei corectitudinii (aceasta omitere fiind cel mai probabil neintentionata)… Aceasta tanara, nevinovata pt frageda ei varsta, va intelege mult mai tarziu in viata ca unul din suportul fundamental ca sa poti identifica bunatatea la oameni este corectitudinea,… nu zambetul… In privinta asta am sa mai citez un paragraf cu care de fapt ea conchide articolul - 

“Niciodată să nu uiţi: să fii bun într-o lume rea se numeşte curaj, nu slăbiciune !”

… eu i-as spune altfel, - Niciodată să nu uiţi: să fii corect într-o lume rea se numeşte curaj, nu slăbiciune !

Lumea in care traim, i-as spune tinerei, nu este caracterizata prin cata “emanare de iubire”, cate zambete, sau cata vointa de a fi bun exista, ci cat de corecti sunt semenii intre ei. Desi se spune ca iubirea nu este o stare controlabila, deci nu o poti comanda dupa voie si intentie, …tocmai de asta eu o si consider nobila, foarte multi o trateaza ca pe elementul cheie care rezolva tragedia lumii asteia… Multi o considera un element de a castiga ceva, de a strabate un drum propus…, multi o considera elementul care ii absolva de orice giumbusluc sau nenorocire survenita din toata tevatura asta numita iubire… Nu ma dezic deloc de pilda generala biblica prin care iubirea este asezata la rang divin, …insa nu poti convietui, respecta si onora o lume in care traiesti, prin zambet, emanare de iubire si lancezeala dogmatica, … lumea este bazata si pe norme, iar pt mine prima norma este corectitudinea. Adolescenta spune printre altele ca a realizat de ce oamenii sunt tristi, imbufnati sau dezagreabili… Ei bine, i-as spune ca marile tragedii ale lumii asteia vin din faptul ca oamenii intre ei se pacalesc, se mint, se invidiaza, se escrocheaza, se inseala, se desconsidera…, astfel multi dintre ei devin tristi si imbufnati, se simt tradati… respinsi, eliminati… Exista atatea povesti de dragoste, de iubire, date de istoria umanitatii,… unde o mama cu copilul nu isi vorbesc toata viata desi se iubesc ca pe ochii din cap, sau iubirea inocenta si nevinovata intre doi adolescenti dar care se termina prin drame de neinchipuit, familii intregi dezbinate de mici incoveniente materiale sau de orice alta natura, cu toate ca fiecare in parte in coltisorul lui inca declara muteste ca vrea binele celorlalti,… prieteni, colegi, oamenii din jur care isi zambesc “iubindu-se” fatarnic, dar care isi infig pumnale pe la spate odata ce s-au indepartat unul de altul …, exista oameni care invoca iubirea ca fiind motivul pt care escrocheaza, exista oameni care ranesc, distrug …invocand iubirea pt un altul desconsiderand si nenorocind pe altul, pe cel pe care il iubea cu 5 minute mai devreme…, exista oameni care alearga dupa iubire o viata intreaga si care stiu ca acel lucru ii vor face mai fericiti, insa vor face asta dezbinand, calcand in picioare si cel mai de pret lucru deja avut de ei, parinti, frati, surori, prieteni…, exista oameni laudati de semeni pt iubirea ce o poarta celor din jur, care zambesc, care emana bunatate… dar care intr-o zi ii vei vedea la stiri ca si-au spanzurat cainele sau ca si-au ucis parintii…, exista oameni care desi isi declara o viata intreaga iubire dar se inseala reciproc iubind cu adevarat fiecare in parte pe un altul, undeva, altundeva…, exista criminali, talhari, hoti, inchisi prin puscarii care sunt convinsi ca si-au trait si isi traiesc viata bazandu-se pe dragoste si iubire, exista oameni care din prea multa iubire pt concetatenii lor isi ataca sistematic vecinii lor de granita iscand razboaie, genocid si distrugere…, exista barbati care din prea multa dragoste pt copii devin pedofili…, exista oameni care din prea multa dragoste pt semeni indiferent de sex ajung homosexuali, exista oameni care din prea multa dragoste pt ei insisi… se sinucid, exista prostituate care isi construiesc jurnal plin de inimioare cu pagini scrise pana la refuz pe tema iubirii pure, sufletesti…, exista barbati care din dragoste oarba isi ucid iubita in bataie… Exista oameni… si oameni… Iubirea ca teza este cel mai important lucru…, a fost, este si va fi,…insa iubirea adevarata, cea care tine cont de lumea materiala in care traim, cea a normelor, in care oamenii mai intai de toate se respecta, si in care predomina corectitudinea…, nicidecum cea care iubirea tine loc de alibi pentru a te salva ca om invocand inestimabilul element nobil si forte - iubirea…, nicidecum cel care invoca tema divina - dragoste fara pret, fara reguli… Exista reguli draga adolescenta, zambetul si voia buna sunt doar lucruri care te pot incadra la varsta ta frageda doar in capitolul “lasati-o… e inca tanara”,… Forma ta de a vedea lumea este cea justa, insa cand vei fi mare vei observa ca aceste “animale” se iubesc si zambesc printre mari imense de incorectitudini si lipsa de respect intre ele, de dezamagiri si frustrari intr-o lume in care practica darama teoria la orice pas…, vei observa ca momentele de satisfactie sunt rare si trebuiesc pretuite, vei observa ca multi semeni sunt tristi si imbufnati nu din lipsa de iubire,…ci din din lipsa de respect si corectitudine, o lume in care si binele si raul vin din alegerea noastra, din intentie voita… Vei observa ca oamenii din jurul tau vor alerga dupa lucruri mici dar care ii fac comozi, vei fi tentata sa faci acelasi lucru, sa te alaturi lor… Lumea asta “oribila” de care vorbesti este singura in care corecta fiind, respectand normele elementare deja stiute poti avea parte de iubire, nu invers. Daca vreodata te vei hotari sa iei initiativa prin care sa schimbi lumea, fiind constienta de faptul ca trebuie sa incepi mai intai de la tine, incearca sa fi mai intai de toate corecta cu cei din jur, astfel vei stii si unde e dragoste,… si binele dar si raul pot zambi, important e sa stii unde este corect si unde nu…

Ioana Lungu: „să fii bun într-o lume rea se numeşte curaj, nu slăbiciune”

De ce am ales să fiu bun?

Mulţi oameni spun că într-o junglă este necesar să devii şi tu un animal. Însă unii nu iau în calcul faptul că în societatea aceasta efervescentă, oamenii sunt „animalele” care au conştiinţă, aşa că fiecare dintre noi are în mâinile sale posibilitatea de a alege, fie că vorbim despre a fi bun sau rău, fie că vorbim despre a cumpăra un ceas sau o pereche de pantofi.

Unul dintre citatele mele favorite este „Omul cu adevărat bun este cel care ar fi putut fi rău, dar nu a fost”. Ca fiecare fiinţă umană, am avut momente în care am găsit puterea de a nu răspunde cu aceeaşi monedă persoanelor care o meritau dar, totodată, uneori s-a întâmplat şi să cedez în faţa presiunii şi să mă comport cum nu mi-ar fi plăcut s-o fac.

Aş vrea să împărtăşesc o „experienţă” care mi-a schimbat modul de a gândi.. radical, pot spune. De-a lungul ultimului an, am devenit pe zi ce trece o persoană din ce în ce mai optimistă şi am încercat să fiu întotdeauna plină de iubire şi recunoştinţă, aşteptând acelaşi lucru în schimb. La un moment dat, mi-am dat seama că nu toţi oamenii gândesc aşa. Spre exemplu, dacă le zâmbeşti pe stradă, se uită ciudat la tine sau – în majoritatea cazurilor – nu ridică capul ca să-ţi întâlnească privirea. Dacă eşti amabil, îţi răspund răstit, iar dacă spui „Pardon, îmi cer scuze!” te întreabă de ce nu te uiţi pe unde mergi. De cele mai multe ori, am trecut peste toate lucrurile astea, întâlnind şi oameni care merită toată admiraţia. Însă fiecare dintre noi are şi momente în care norişorul de ploaie se aşază deasupra capului nostru şi nu mai reuşim să vedem soarele. Aşa că într-o dimineaţă am plecat la şcoală cu tunete şi fulgere în suflet..

Se zice că numai atunci când te afli în situaţia unui om, îl poţi înţelege cu adevărat. În ziua respectivă, în care norul negru a fost amicul meu, eu nu am mai zâmbit nimănui pe stradă, nu am mai mulţumit celui care mi-a ţinut uşa deschisă, nu i-am mai dat „Bună dimineaţa” femeii de serviciu.

Pe drum spre casă, am început să mă simt groaznic. Deja îmi era dor de obiceiul meu, „emanarea de iubire”, şi totodată mi-am dat seama de ce oamenii sunt trişti, îmbufnaţi sau par dezagreabili.

Cu toţii probabil am avut perioada noastră de „Vreau să fiu bun!”. Cum unora nu li s-a răspuns cu aceeaşi monedă, au renunţat. Au spus, poate, că nu are sens sau nu au mai găsit în ei forţa să treacă peste greutăţi aşa că i-au lăsat liberate norişorului tristeţii să fie în compania lor permanent.

De ce aleg în fiecare zi să fiu bună? Pentru că vreau, în primul rând. Pentru că lumea are nevoie de oameni buni, de oameni gata să ofere o mână de ajutor, de oameni care cred în schimbare, în frumuseţea vieţii, care au speranţă. Şi nu în ultimul rând, sunt bună pentru că, aşa cum mi-am dat seama după ce a plecat „norul de furtună”, oamenii au nevoie să vadă din când în când o faţă zâmbitoare, o faţă care se le transmită că lumea nu este, până la urmă, un loc chiar aşa oribil. Sunt bună pentru că mă umple de iubire, mă face fericită, mă face să vreau să le dau şi celor din jur din fericirea mea. Sunt bună pentru că viaţa este frumoasă, pentru că oamenii se pot schimba, dacă chiar cred în acest lucru, pentru că nu se merită să fii altfel decât bun, generos şi plin de iubire.

Aş vrea să adaug faptul că am citit acum ceva timp pe un site de întrebări mai multe răspunsuri la „Este necesar să fii bun într-o lume aşa rea?”. Mulţi au spus „NU! Trebuie să fii la fel cum sunt ceilalţi dacă vrei să supravieţuieşti – manipulator, rău, mincinos.” Eu nu cred asta. De ce ai nevoie ca să supravieţuieşti? De arta de a fi în acelaşi timp sensibil şi puternic, artă pe care nu mulţi au reuşit s-o înveţe. Sensibil faţă de suferinţele oamenilor, puternic în faţa răutăţilor lor.

Niciodată să nu uiţi: să fii bun într-o lume rea se numeşte curaj, nu slăbiciune !